chartaconsultant

Sunt extrem de curios citi "lideri" din structurile corporatiste, in actualul context/ criza/ recesiune sau ce dracului o fi…au transmis in mesajul catre angajati parte macar din ideile de mai jos:

 

"excerpt" din ceea ce ar putea sa fie un prim articol de colaborator… :
am ocazia, intr-un semestru, sa incerc sa scot o audienta din apatie, o audienta care intra la curs cu idea ca leadership, motivating people, culture ‘are all common sense’, o audienta care este gata sa-mi recite un slogan citit undeva intr-o revista gen "happy workers are productive workers" ( si este foarte uimita cand afla ca lucrul acesta nu este adevarat)

…common sense in ideea in care factorii motivationali extrinseci-intrinseci, teoriile motivationale, Hertzberg, Mayo (Hawthorne Experiments- concluzii radicale pentru vremea la care s-a desfasurat experimentul-1924-27), Maslow, McGregor, McClelland (achievement motivation) clasicii in abordarea pragmatica a stick’n carrot-ului, teoria recompenselor, bla,bla,bla…ar putea fi considerati(e) de bun simt nu doar in formarea pragmatica a aspirantilor la un fotoliu managerial, ci ca si concepte cu valente de solutii sine qua non(e) -sic! in abordarea diferitelor tipologii ale angajatului…ironia face ca in contextul de business corporatist, sa se mearga pe principiul clar de consistency in approach-ul indivizilor cu o unica teorie motivationala, neadaptata cerintelor specifice, ci aplicata bulk (recte la gramada) generind frustrari majore pentru care solutia ulterioara nu va fi decit ipotetica ridicare a recompensei- nedorita/ reprezentind non valoare sintetica pentru persoana in cauza, concluzia fiind: frectie la picior de lemn…

vina nu este in totalitate a managementului, desi s-ar putea spune ca una dintre caracteristicile individului dornic de afirmare profesionala ar trebui sa fie self development-ul nu self suficienta…vina este a sistemului / a culturii corporatiste – prea mult abuzata de schimbari in majoritatea cazurilor, desi sunt partizan de netagaduit al schimbarii ca factor de progres (nu neg, cochetez si cu anarhia din aceleasi motive…pe termene scurte si conditionat de existenta unui proces ulterior de reengineering), urasc schimbarea in cultura corporatista daca nu este ‘fit for it’ si daca nu este facuta dupa un model/metodologie (vezi Edgar Schein- Corporate Culture Survival Guide)…
si ca sa inchei, acelasi posibil viitor colaborator de peste ocean, ma provoca citindu-mi un fragment din Reinhold Niebhur:

Serenity Prayer "God grant me the serenity to accept the things I cannot change; courage to change the things I can; and wisdom to know the difference." Intrebarea este ce lucruri vrei sa schimbi?

…intrebarea fiindu-mi direct adresata, raspunsul este simplu: NIMIC…ai dreptate, scriu doar pentru experienta cathartica…

 

NR: incepind de astazi, pentru a face vizibile insert-urile de colaborator, voi semna postarile personale cu … nice badge, huh?

var addthis_pub=”motcacr”;

DE GRIJA ALTORA…

am citit acum citeva zile o selectie a celor mai bune carti de business care s-au scris vreodata…recunosc, multe dintre ele imi sunt inca necunoscute, multe dintre ele le-am citit, si mai multe sunt pur comerciale… insa exista ceva in titlul unora care m-a determinat sa imi planific in urmatoarele saptamini achizitia si lectura lor…spre exemplificare am sa postez doar citeva dintre ele:

Swim with the Sharks Without Being Eaten Alive by Harvey B. Mackay
Control Your Destiny or Someone Else Will by Tichy and Sherman
Only the Paranoid Survive by Andrew S. Grove
Who Says Elephants Can’t Dance? by Louis V. Gerstner, Jr.
Purple Cow by Seth Godin
First, Break all the Rules by Marcus Buckingham and Curt Coffman
Losing My Virginity by Richard Branson
The Age of Unreason by Charles Handy
The Lexus and the Olive Tree by Thomas L. Friedman

Bestiale…parca citesc presa de dimineatza…nu neg apetentza pentru comercial a bookselleri-lor americani sau britanici, dar aici pina si approach-ul este menit sa incite la o abordare out of the box in ceea ce inseamna business-ul/ managementul afacerilor…sau cum spunea un alt individ marcant in antiteza cu rigiditatea procedurilor (daca prin absurd consideram armata americana o mare corporatie , ceea ce nu e departe de adevar…sic!)
‘ Rules are mostly made to be broken and are too often for the lazy to hide behind”. Douglas MacArthur ‘

odihna placuta in moartea cerebrala…

1. Scott Adams si Dilbert- una dintre cele mai acide prezente media cind se face referire la mediul corporatist incepind de astazi in zona laterala a blog-ului…daily updates

2.

apropo de ‘eighty seven’…as putea sa fac o lista intreaga cu nume proprii (pe care imi voi asuma riscul de a le scrie ca pe substantive comune…) ale celor ce mi-au creat initial iluzia unei pregatiri minutioase a ceea ce dau pe gura ca informatie cu acces limitat (sau publica, caz in care indivizii respectivi chiar mi-au lasat impresia unor docti…)
luati insa la bani marunti, semidoctii la care fac referire(usor de depistat dupa candoarea cu care au raspuns imediat la orice intrebare, fara sa traga aer in piept sau sa gifiie, semn ca minusculul lor cerebel functioneaza , cu sincope ce-i drept , dar misca atit cit sa genereze reflexul de a inspira si expira…), se dovedesc a fi nimic altceva decit niste oportunisti jalnici care din dorinta de a nu ramine in momentele cheie in ipostaza penibila ‘a pantalonilor in vine’, improasca in stinga si-n dreapta elucubratii fanteziste menite sa impresioneze o audienta ignoranta si virgina in urechi…in cazul informatiei cu acces restrictionat (mediul corporatist) este usor de anihilat un astfel de specimen, dupa maxim doua episoade de blowjob informational audienta ii da automat mute; dramatic este insa cazul informatiei publice, pentru ca ignoranta natiei si apetenta pentru senzational genereaza implicit existenta unor incubatoare de oligofreni ce gindesc ca 2 rinduri si 3 cifre scuipate nonsalant pentru prostime si preluate de o media avida de astfel de vome informationale, pot constitui un substitut pentru nerealizarile personale si profesionale si insista in a-si crea un CV si o imagine publica bazata pe dude…ce-i mai grav este ca telecomanda prostimii nu are tasta mute…iar ignoranta determina miscarea haotica dupa un curent sau altul functie de cine latra mai tare…in fiecare zi se nasc analisti, experti, guru care pretind a cunoaste si drept urmare a seta, trendul a orice, de fapt a orice e la moda…pina si criza este o moda, drept urmare e calarita sistematic, doar ca nu se stie cind va naste- la jumatatea anului…sfirsitul lui 2009…2010 in mod cert…peste 2 ani…

de ce eutanasiem doar ciinii?

 imi aduc/nu-mi aduc aminte de o referire mai veche la povestea micutzei Dorothy si a gashtii de frustrati, pe care sub impulsul unei motivatzii strict personale ii cara dupa ea promitzindu-le solutii tip ‘sistem Clayton pentru rezolvarea ‘falselor ‘probleme…

 

paralela este dura privita din interiorul corporatiei, insa mecanismele de implementare si functionare pe grup restrins, sunt extrem de usor de observat si analizat la nivelul departamentelor sau chiar a unor asocieri de indivizi pe criterii de aspiratii sau motivatie intrinseca (i.e. management board)…

in fiecare sistem exista personajul numit Dorothy, ajuns din pura intimplare intr-o postura de ‘chiorul rege in tara orbilor’, exista paiatze fara creier ce-si doresc asiduu imagine de intelectual, pentru care scolile, instruirea, si orice este fancy in domeniul dezvoltarii ‘chipurile profesionale’nu reprezinta decit diplome colorate ce dau bine pe perete si in acceptiunea lor meschina, genereaza automat statutul social cuvenit…

in fiecare sistem exista leii de mucava, personaje asiduu mediatizate datorita capactatii lor de a da frumos in fatza camerelor, dar care nu impresioneaza decit pelicula…si mai exista oamenii de tinichea, frustratii genetic ai unei organizatii, cei care nu-si vor depasi conditia decit in propria lor inchipuire pentru ca goliciunea interioara nu le permite sa simta altceva decit invidie…

 

de ce particularizez la nivelul corporatiilor si nu extind la nivelul oricarei companii? pentru ca o organizatie de tip corporatist, prin structura extinsa pe multiple niveluri de autoritate si competente este din start propice aparitiei unor comportamente/ tipologii de genul celor descrise anterior…corporatia este o lume virtuala guvernata de reguli proprii, greu de asimlat in lumea reala…prin diversitatea si eterogenitatea populatiei, corporatia isi creaza propria poveste in care vrajitorul din Oz se afla acolo, undeva, in HeadQuarters-ul din home country, si de fapt nici nu e un vrajitor, ci un om simplu ridicat in rang de o pleiada de pitici dezorientati…

 

Wizard of Oz: [speaking in a booming voice into microphone] I am the great and powerful…
[then, realizing that it is useless to continue his masquerade, moves away from microphone, speaks in a normal voice] 
Wizard of Oz: … Wizard of Oz.

criticam intr-un post in urma cu un an ideea de manager de tranzitie privita din prisma carieristului incompetent profesional, extrem de abil insa in fatza oportunitatilor…am analizat exercitiul de imagine, ushurel de altfel, stirnit in media in momentul debarcarii pe sest a unui model de incompetentza…
ei bine urasc sa am dreptate (stiu Bogdan, ma repet) dar zilele acestea am cautat pe net sa vad care este recordul ‘ever’ de longevitate (sic! negativa…) al unui CEO si nu am reusit sa gasesc decit analize pertinente despre criteriile de performanta si turnover-ul CEO, sau despre motivele schimbarii unui CEO (vezi imaginea)…

practic, firma de consultanta Booz Alen Hamilton, refuza sa accepte in pragmatismul ei, ca dupa 2 luni de zile de la numirea in functie, un CEO poate ‘cu acordul partilor’sa plece pur si simplu pentru ca jobul e obositor…in contextul in care compania Weber Shandwick stabileste statistic ‘length of service ‘ pentru aceeasi pozitie undeva la 6 ani…

CEO prin natura pozitiei este/ se presupune ca trebuie sa fie un factor de stabilitate daca nu de ‘boosting business’ indiferent de contextul economic, iar alegerea sa se presupune ca este rezultatul unui proces de culture fit si de refferences, de background si de assesment a competentelor dovedite practic nu doar pe hirtie…word of mouth ca metoda de promo in procesul de selectie a unui CEO nu functioneaza, in schimb social network testimonials ar trebui sa fie element de referinta la acest nivel…penibilul situatiei vine din declaratia de presa care certifica pentru a doua oara in jumatate de an oboseala cronica a ‘marelui alb’…penibil pentru fosta companie, penibil pentru autoritatea statului ce a furnizat certificarea pe post, penibil pentru mediul de afaceri in sine…Jack Welch vorbeste despre ‘autenticitatea’ unui candidat la pozitia de CEO:

Finally, authenticity. Well, hmmm. This one’s the trickiest because authenticity, arguably the most important CEO trait, is so hard to ferret out. Sure, you might ask: “When have you been blindsided in life, and why did it happen?” But judging authenticity is a matter of observation.

intr-un articol excelent ca si study case pentru head hunter-i Getting to know your next CEO…dar asta e dintr-un alt film…

azi am citit un anunt extrem de interesant in presa…un mare grup financiar anunta schimbarea CEO cu un fost CFO provenit dintr-un business non-financiar…ideea in sine suscita multe comentarii, articole pe aceasta tema fiind prezente in literatura de specialitate de-a lungul vremii (vezi- McKinsey in nov 2006), in egala masura facind obiectul a numeroase statistici si analize ca in exemplul alaturat:

 

 

 Opiniile sunt in marea lor masura convergente:

 

"….Can I be CEO?

As a future CEO, you need to be able to understand not only the financial results but also what drives them. This requires insight into the sources and drivers of intrinsic value across the organisation – a capability that not all CFOs have, says Neal Kissel, partner at management consultants Marakon Associates. In addition to the mastery of finance, his advice to any CFO angling for the top job is to be:

»A strategist – one of the main reasons CFOs don’t get the CEO’s job is because of a gap in strategic thinking.

»An information specialist – being able to organise financial and strategic information in a way that provides guidance to an organisation about decisions on where and how to compete and how to invest the firms resources. The CFO must work with line managers to create a fact base to support the company’s long term development whilst still delivering in the near term.

»A communications expert – a CFO should see his role as not just reporting the numbers but as being an integral part in communicating what the company’s strategy is; he must also exercise judgement in determining what, when, and how important information should be communicated externally to investors and the media.

»A corporate leader – providing guidance on how to accomplish the company’s goal and direction, nurturing a strong and constructive relationship internally with business unit leaders and fellow executives.

Sincer sa fiu, parerea mea este ca CFO poate fi doar o solutie temporara pentru pozitia de CEO, eventual determinata de un context de piata similar celui actual, dar cine sunt eu sa-mi dau cu parerea…?

 

The way your business generates results is different, now.
Your customers think differently, now.
Your customers care about different things, now.
Your customers act differently, now.
Your customers may actually be different people, now.
Customers aren’t disposable anymore; more than ever, you have to create sustainable customer relationships.

citat dintr-un post al lui Tom Peters in data de 7 ianuarie 2009…simplu nu? regindesti strategia, regindesti compania…si te opresti pentru ca nu poti schimba oamenii… NO FUCKING WAY…

citeam un alt post acum citeva zile :
…in toata istoria moderna a omenirii, nimeni n-a spalat vreodata o masina inchiriata…

…today it’s the first day from the rest of my life…

asa-i ca si cliseele suna bine citeodata? 

…azi am avut de ales (multumesc LOT pentru timpul acordat, desi nu l-am cerut…)intre a face bilantul anului trecut sau a ma gindi la ce am de facut in urmatoarele 3 luni …(nu-mi este familiara ideea de a stabili obiective pe termen scurt insa in actualul context de business e o conditie impusa nenegociabila pentru orice miscare strategica…se pare ca modelul de business cu MTP pe 3 ani al carui deces a fost prezis de Welch in urma cu ceva timp isi gaseste acum teren propice pentru implementare…sa traiesti maestre…) am ales sa focusez pe ce va sa fie …

 

…altfel spus ‘zero based budgeting’, nici nu prea ai cum altfel avind in vedere ca practic business-ul incepe de la zero- singurul avantaj deloc de neglijat este reprezentat de experienta acumulata…

 

 An organization’s ability to learn, and translate that learning into action rapidly, is the ultimate competitive advantage. (Jack Welch)

 de ceva vreme in fiecare dimineata ascult in masina un audiobook in lectura eternului Pittis: Micul Print…copilul meu il asculta obsesiv, nu stiu daca din cauza inegalabilei voci a Motzului sau a povestii in sine, exceptionala de altfel… ( merita sa-l ascultati pe Pittis - gasesti audiobook-ul si aici) interesant este ca ascultind-o de atitea ori am inceput sa-i descopar valente nebanuite (il suspectez chiar pe Saint Exupery ca incearca sa-mi spuna ca absurdul s-a insinuat discret in viata mea si trebuie sa invat traiesc cu el…)

printre multele personaje ce alcatuiesc lumea Micului Print sunt si doua tipologii umane, practic personaje secundare, care m-au naucit…analogia cu realitatea (in diverse contexte de business) este izbitoare…geograful si lampagiul…fiecare traieste pe planeta lui, fiecare pare ca are o slujba importanta, fiecare are o responsabilitate si o anumita putere de decizie, fiecare este intruchiparea absurdului dus la extrem…imposibilitatea de a intelege mediul inconjurator si schimbarile din jurul lor altfel decit prin prisma procedurilor standard care le guverneaza insipida viata (din perspectiva mea, bineinteles)mi-au oferit inegalabila experienta a unui exercitiu de imaginatie zilnica menit sa ma destinda…incercarea de a gasi modele reale care sa se match-uiasca pe tipologiile geografului si lampagiului…

incredibil cit de multi sunt in jurul meu…

NR:…capitolele ce descriu personajele in cauza…:
lampagiul
geograful

Ce inseamna efemer ?…

…individul se numeste Darrell Zahorsky…si zice asa:

1. seed stage
2. start-up stage
3. growth stage
4. established stage
5. expansion stage
6. decline stage
7. exit stage 

…clasicul life cycle zice mai simplu:
introduction
growth
maturity
decline

…bla,bla tendinta este de a simplifica lucrurile, mai ales in contextul in care pornim de la ideea ca un astfel de ciclu este inseminat in cultura companiei si diseminat periodic catre ‘employees’…ce te faci insa cind cultura este viciata de idealurile fanteziste ale unor muritori in goana dupa nemurirea corporatista care precum Marx si follower-ii pretind realizarile cincinale infaptuite in ‘less time’, cu ‘less resources’ si cu ‘outstanding results’ ( in fapt e sansa ta sa te afirmi…sau nu ?!)? ce te faci cind imediat dupa start up stage pe care Zahorsky il defineste astfel:

Focus: Start-ups requires establishing a customer base and market presence along with tracking and conserving cash flow…
ce te faci spuneam cind focusul este pe expansion stage…

hai sa vedem peste ce sarim:

growth stage focus- Growth life cycle businesses are focused on running the business in a more formal fashion to deal with the increased sales and customers. Better accounting and management systems will have to be set-up. New employees will have to be hired to deal with the influx of business…AHA…si inca…

established stage focus- An established life cycle company will be focused on improvement and productivity. To compete in an established market, you will require better business practices along with automation and outsourcing to improve productivity…AOLEU…

si ce-ar presupune ma rog expansion stage? ia sa vedem :

This life cycle is characterized by a new period of growth into new markets and distribution channels. This stage is often the choice of the small business owner to gain a larger market share and find new revenue and profit channels…pai da noi inca eram in start-up, nicidecum growth…nu tu experienta, nu tu competente, nu tu market share, nu tu profit/resurse…

in fapt ‘modificarile genetice ‘ induc o crestere artificiala care poate vinde produsul pe termen scurt, dar pe termen lung poate duce la o scurtare dramatica a drumului catre exit stage…

sau cum spunea un contemporan: nu fute buha ca faci copii cu pene…

 "So much of what we call management consists in making it difficult for people to work." – Peter Drucker

function SetStatic(){
if(document.all){watermark.style.pixelTop=document.body.scrollTop+10;}
else if(document.layers){eval(document.watermark.top=eval(window.pageYOffset+10));}
else if(document.getElementById && !document.all){document.getElementById(”watermark”).style.top=window.pageYOffset+10;}
}

setInterval(”SetStatic()”,1);

function position() {
if(document.all){
watermark.style.pixelLeft = 10;
setTimeout(’watermark.style.visibility = “visible”‘, 50);}
else if(document.layers){
document.watermark.left+=10;
setTimeout(’document.watermark.visibility = “visible”‘, 50);}
else if(document.getElementById && !document.all){
document.getElementById(”watermark”).style.left=10;
setTimeout(’document.getElementById(”watermark”).style.visibility = “visible”‘, 50);}
}//end function

position();

incep sa ma indoiesc de capacitatea analitica a multora dintre marii teoreticieni ai managementului modern, sau poate nu inteleg eu sintagma afirmatiei de mai sus ?!
study case: opus dizertatiei distinsului domn Drucker, se ia una bucata angajat , se cloneaza pe principiul profil angajat, plus instruire metodica in asa fel incit sa nu-si roada unghiile incercind sa desluseasca tainele simple ale vorbirii articulate in fata clientilor, se grefeaza sistem de comisionare pe masura putirintei individuale de a asuda , se da prosop si apa la bidon pentru pauzele de acomodare cu mediul stresant dar banos in care au fost plantati (ma intreb daca nu impotriva vointei lor?!)
practic se genereaza un sistem de lucru friendly si suportiv, nu cum zice PD…inteleg ca nu acesta este managementul…pentru ca ciudat , rezultatele apar sporadic, doar la unii si nu respecta nici un pattern (fie el de professional life cycle, stages of evolution or ce o mai fi asemenea…)
sa vreau si nu pot sa inteleg de ce e nevoie de futut in cur si puli in gura ca sa determini pe cineva sa isi justifice fucking working hours pe care culmea primeste bani…
ba mai mult sa trebuiasca sa respecti legea idioata (codul muncii)daca vrei sa-l ushuiesti, lege facuta parca special pentru a proteja angajatul lenes, tupeist si jmecher…de ce sa-l suport inca trei luni cind el nici macar pe ma-sa nu da doi bani?

hai sictir…natiune de labagii…

 stereotipia este o arma letala in ciclul vietii profesionale, indiferent de postura in care te afli, in mod special in cazul in care esti factor de decizie… stereotipia nu este doar masura propriei incompetente ci si preludiul mortii tale iminenete din punct de vedere al capacitatii de a dezvolta sau resuscita un business existent… aplicarea unor clisee sau a unor rutine ideologice doar pentru ca au functionat anterior si sunt considerate safe nu face altceva decita sa inabuse orice urma de creativitate manageriala, reusind sa determine rezultatele contrare celor ce sunt dorite, cu precadere intr-un context de business sensibil marcat de evenimente critice… lamentarile si propria victimizare ca acoperire pentru un eventual insucces detereminat de incapacitatea de a gindi altfel decit restul duc inevitabil catre transmiterea inconstienta si la nivel subliminal a unei stari de spirit execrabile catre toti cei din jur, momentul caderii fiind doar o chestiune de zile… comunicarea tacita a ineficientei si disperarii in fata unei situatii de criza nu atrage simpatii si vot popular ci dimpotriva grabeste finalul dramatic, accentuind mizeria intelectuala in care multi manageri se zbat de ani de zile.
performanta si recordurile se obtin in conditii de stres, nu la antrenamente… a accepta o provocare manageriala intr-un asemenea context, reprezinta momentul adevarului, asteptat uneori o viata intreaga…si poti obtine confirmari sau poti sa mori incet si trist…
Succes domnule JdV !

una dintre ipostazele in care cu inversunare m-am situat in decursul vietii mele corporatiste a fost aceea de a face pipi contra vintului…cu riscul de rigoare bineinteles si ma refer la incapatinarea cu care am sustinut, atunci cind am avut argumente, (intuitiv in 90% din cazuri – dar cu confirmarea ulterioara a celor sustinute in 75% din situatii) idei sau concepte care prin prisma procedurilor si a politicilor de business existente la momentul respectiv, pareau nu doar anapoda ci de-a dreptul imposibile…imposibile pentru unii, amuzante pentru altii, speculate de restul…faptul ca ideile respective au fost puse in practica peste ani ma indreptateste sa cred ca delay-ul neurovegetativ al copartenerilor mei intru propasirea corporatista era legat doar de anacronica frica de raspundere…continui sa practic aceasta indeletnicire, se pare ca imi provoaca orgasme multiple ideea de a fi ‘contra curentului’…o astfel de abordare poate sa nasca doua imagini personale contradictorii in metamorfoza profesionala proprie:

-cea a nebunului pe care e mai bine sa-l lasi cu ale lui, tratindu-i incapatinarea cu o superficiala toleranta gen – si ei sunt ai nostri…

-sau cea a individului arogant, suparator de cinic si ofensiv…

…am citit in urma cu citeva zile o pagina din HBR extrem de interesanta pentru propria mea liniste sufleteasca, din care o sa redau doar esenta:

 

‘ when i experience an indentity crisis, i google myself…’

 

…recunosc cinstit, fac acest lucru din cind in cind…si chiar am ce citi…

altfel spus, mediocritatea impreuna cu senzationala si placuta amorteala a status-quo-ului de nonbeligeranta nu fac altceva decit sa te omoare la 30 ani…nu mai conteaza ca te vor ingropa la 70…in cazul in care isi vor aduce aminte de tine

 

 

 

 

 

 

 

 

suntem o natzie isterica si cu un supradimensionat spirit de turma…ne excita crizele mondiale si consideram ca este trendy sa participam la ele, iar daca nu suntem primiti in clubul falimentarilor suntem in stare sa cream propria noastra stare de extrem…avem un sistem al dracului de bine pus la punct de informare utopica si usor surrealista asupra realitatii, deformarea situatiei curente devenind doar o chestiune de nuanta…raspundem prompt la apelurile de sinucidere financiara in masa neinvatind nimic din lectia predata de altii…noi avem metode mult mai eficiente pentru a distruge orice farima de stabilitate atit sociala cit si economica…suntem sortiti penibilului inca inainte de a ne naste, si ne perfectionam in arta de a ne da singuri verdicte de incompetenta in intelegerea mediului de afaceri…vrem totul sau nimic, acum nu mai tirziu, prin orice mijloace si daca se poate sa o faca altii pentru noi, intr-o incercare disperata de a fi macar pentru o zi deasupra celorlalti, o imagine cu care vom trai apoi o viata, nu conteaza in ce conditii atit timp cit deasupra capului avem o aura…din pacate avem toate simptomele unor ratatzi cronici…

 

NR: incerc sa imi imaginez viata daca articolul ar fi fost scris cu NU in fata fiecarei idei din context…

 networking redivivus s-ar fi putut numi incercarea de aseara a unui grup mic dar inimos de a repune bazele unei comuniuni pe baza de reciprocitate in mediul de afaceri romanesc, masacrat in ultimele zile de nonsalanta ucigatoare a zvonacilor atoatestiutori si cunoscatori in spete financiar-bancare… spun ca s-ar fi putut numi daca profilul celor invitati sa largeasca cercul initial ar fi fost coerent definit astfel incit participantii sa aiba nu doar un minim de putere de decizie in companiile pe care le reprezinta, dar si un dram de decenta sau moralitate in a-si tempera aroganta idiosincratica cu care prezentau propria persoana (atentie, nu business-ul !)…sentimentul de suficienta si plinatate de sine razbatea prin toti porii unor indivizi care nu intelegeau de ce se afla in momentul respectiv in acel loc, nemaipunind la socoteala incapacitatea de a intelege concepte minimale ale antreprenoriatului…imagine patetica , jalnica, a unei generatii scolite si indoctrinate cu toate preceptele de management racnite desantzat de guru dispusi sa predice pe bani multi pentru armate de gura casca, generatie pentru care businessul este o chestie formala cu iz de program corporatist, multa glagorie si putin timp de socializare…deh, noi muncim noi nu gindim…parca am mai auzit undeva asta…Domnilor, va urez o viata linistita si plina de satisfctii marunte intre orele 9-17! Drum bun…

 …daca un bordel nu merge, schimbi curvele nu paturile…problema majora de care ma lovesc este ca in loc de curve pui tot curve, inevitabil proastele obiceiuri si mitocania emfatica afisata la brat cu un prost gust strident, multicolor si imbicsit de fasoanele unei lumi decadente, vor iesi la iveala mai devreme sau mai tirziu…nu avem curve de lux (recte angajati scoliti la universitatea bunului simt), sistemul de valori personale, moralitatea si etica profesionala sunt valente sterse definitiv din harta neuronala a indivizilor avizi doar de bani…tupeul si nesimtirea de a pretinde beneficii materiale necuvenite sunt intrecute doar de duhoarea latenta nascuta din subcultura de mahala care ne caracterizeaza ca natie…spiritul mioritic s-a pastrat, subiectul doar e altul…cine mai fute pe cine si de ce…adevarat bordel, dar de joasa spetza…oricum am sa schimb curvele, macar celor noi le va lua ceva timp pina sa decada…si in fond si la urma urmei, sunt ieftine- si la propriu si la figurat

imi este din ce in ce mai greu sa inteleg contextul cotidian de business…un amalgam de basini mediatice care propaga stiri confuze si confuzate, iscate de minti la fel de obosite precum creionul cu care isca isterii colective in rindul auditoriului, personaje anoste, batrinicioase si sterile intelectual care cu nonsalanta si aplomb fac si desfac teorii si strategii cu iz de formol inca inainte de a fi puse in practica de fiintele amorfe si asexuate care cu onor conduc business-uri la fel de triste ca viata lor…o pleiada de plagi si sechele lasate in urma de 20 ani de stupiditate colectiva si de copy/paste idiosincratic a tot ce misca in alte parti, recte dezvoltare tip greenfield, un noian de indivizi dogmatici si aroganti care statuteaza prostia drept lege nescrisa in mediul de afaceri si asa futut in cur … rezultatul? o armata de tinere talente maturizate inainte de vreme (sic!) imbatrinite psihic, pentru care motivatia materiala a creat o dependenta aparte, in ale caror vene acele corporatiste au brazdat deja atit de numeroase schimbari de directie, incit i-au transformat intr-o masa inerta , intr-o moneda de schimb pe piata capuselor numite recrutatori profesionisti… manifestarile de gloata se reflecta foarte clar in perpetua incontinenta a departamentelor corporatiste cind vorbim de fluctuatii de personal, impactul asupra mediului de business fiind devastator…din ce in ce mai putini indivizi care sa poata argumenta experienta si maturitate profesionala… din ce in ce pregnant sentimentul ca traim de azi pe miine…si atunci ma intreb de ce puii mei trebuie sa ascult labarelile triste ale analistilor si specialistilor in prognoze economice, de ce trebuie sa traiesc cu sufletul la gura impins de la spate de abjecti propagandisti mediatici, de ce libertatea de exprimare a devenit o sluga la mila oricarui sputzer care duhneste idei de mucava si care reuseste, incredibil, sa influenteze periodic un sistem avid de senzational… am din ce in ce mai mari probleme de adaptare la jegul cotidian…
 

UNU

in doua zile consecutive am citit doua articole intr-un cotidian respectabil, unice prin mesajul transmis, direct, incisiv si curios totodata privind din prisma implicatiilor la nivel de libertate a exprimarii in mediul corporatist… o paralela intre mediul de lucru intr-o multinationala si institutiile statului confirma similitudinile existente la nivelul confuziei in transmiterea mesajelor, incoerenta ideilor care se contrazic total in cele doua articole si starea de incontinenta decizionala care afecteaza multe din nivelurile de management in cadrul corporatiilor… ma rog…culmea este ca ambele articole reflecta adevarul de moment, problema nefiind a mediei ci a corporatiei…haos

 

DOI

in alta ordine de idei, traiesc un deja-vu impanat cu imixtiuni emfatice tipice carierismului corporatist, in care personaje aparent cu spirit antreprenorial intr-o ipostaza initiatica au devenit brusc simulacre de latifundiari gretosi pe plantatii arendate cu banii altora… determinarea cu care s-a pornit in crearea unei structuri de business care sa nu se incadreze in tiparele corporatiste a fost inlocuita de platitudinea unui mesaj strict legat de rutinele unor raportari de tip cincinal cu realizari elucubrante ce nu tin seama de realitate si de specificul activitatii in sine… parerea de rau pleaca insa de la faptul ca abdicarea de la principiile initiale s-a petrecut inainte de cristalizarea unei culturi proprii a business-ului, fapt care ar fi permis o tranzitie mult mai lina in adoptarea sistemului si structurii de tip corporatist ce a fost grefata in conditii de urgenta… iar modificarile la nivelul personalitatii actionarilor initiali creeaza artificial impresia unei anexe corporatiste ce gifiie din greu incercind sa tina pasul cu surorile mai mari…vitrege de altfel…haos

 

TREI

 …

nu poti critica un sistem daca nu ai facut parte din el, daca nu ai trait in interiorul lui grotesc / sublim, cu partile lui bune sau rele…nu mi-as permite luxul de a creiona o atmosfera orweliana daca nu as fi trait grandoarea si decaderea unor culturi corporatiste fie ele de sorginte locala sau aiurea… nu poti critica un sistem daca nu incerci sa-l replici si in egala masura sa incerci sa eviti greselile anterioare, punind in practica imaginea virtuala a ceea ce ar fi putut fi sistemul de referinta in conditii normale, la adapost de interferente incompetente …nu poti critica managementul unei corporatii daca nu ai trecut prin etapele instrainarii sistematice si inerente fata de oamenii din jurul tau in momentul fatidic al mult rivnitei numiri pe post…pentru ca indiferent cit de mult te-ai stradui sa mentii status quo-ul anterior vei fi in mod cert privit ca trecut in tabara desuetilor si obsolescentilor, iar ideile tale anarhice vor deveni simple rigiieli ce anunta somnolenta de dupa festinul de la masa board-ului…

 

duritate, ura? fata de un sistem care m-a invatat tot ce stiu si mai ales tot ce nu vreau sa stiu? nu, nu mi-as permite…ar fi meschin din partea mea, este pur si simplu o defulare …sau refulare? sa fim seriosi, iubesc cultura corporatista , motiv pentru care contribui zilnic la crearea uneia…sau alteia…dupa cum spunea Picasso: orice act de creatie este initial unul de distrugere…dar parca am mai spus asta in acest blog…incep sa ma repet…dar parca am mai spus asta in acest blog…incep sa ma repet…

 

FIN (am obosit si sa pun intrebari…) 

cultura corporatista privita ca o doctrina, propavaduita zilnic de indivizi dogmatici duce inevitabil la alienarea personalitatii individului…vorbeam in articolele anterioare de transformarea ce are loc in mentalitatea angajatilor legat de viata personala si de instrainarea tot mai vizibila fata de ceea ce inseamna viata in exteriorul companiei…de incapacitatea de a trai in afara elementelor distinctive cu care este bombardat in fiecare minut, de imposibilitatea de a relationa in afara unui grup omogen ce ma duce adeseori cu gindul la o secta sinucigasa…ma refer la o sinucidere in masa, voita si inerenta a sinelui…cineva ma intreba deunazi de unde atita ura…nu este o ura impotriva celor din interiorul sistemului, sa fim bine intelesi ci a sistemului in sine. impotriva inertiei celor ce se complac in comoditatea cantinei sociale pe care compania cu larghete o ofera…pentru multi este intr-adevar un substitut la viata personala, nu-i condamn, mi-e mila de ei…

 

refuzul de a trai in afara unor limite impuse de o cultura bolnava, este dus cu obstinatie pina intr-acolo incit viata personala devine un impediment in calea desavirsirii individului, iar schimbarea devine un subiect tabu pentru ca dupa ani de adevaruri supreme si absolute clamate si insinuate perfid in mintea sa, ajunge sa-si dea seama ca nu stie sa faca nimic altceva, in alta parte…

 

eu am o viata. TU?

 unul dintre lucrurile care continua sa ma uimeasca zilnic este incapacitatea persoanelor din top managementul corporatiilor de a se exprima liber in diverse contexte de business, fie ele aparitii live in media, conferinte sau comunicari interne periodice catre proprii angajati…element cu importanta covarsitoare in structura de lider a unui CEO sau chiar mai jos manager de departament, libera exprimare permite formulari pertinente si empatice a unor subiecte fierbinti in marea majoritate a cazurilor cu eficienta maxima…in schimb ceea ce am ocazia sa observ este o glagoree insipda, emfatica si nestructurata, un hatis de amanunte insignifiante menite sa ascunda tracul sau incompetenta citite in mod barbar dintr-un speech facut de un departament PR abuzat de idei cretine si sugrumat de un limbaj incetatenit ca o cutuma in noianul de declaratii si ’statement-uri’ care impaienjenesc mediul de afaceri. Mesajul unei astfel de persoane, calea de comunicare si modul de comunicare ar trebui sa reprezinte nu doar identitatea companiei ci si a vorbitorului, ideea in sine fiind de a crea imaginea din spatele cuvintelor nu doar de a arunca cuvinte goale in eter… in ultima varianta vorbitorul se preface ca transmite un mesaj iar media se preface ca il intelege…de unde si tonele de gunoi care imi umplu zilnic cosul…

 

un venetic

 

 

 

 amuzant…interventiile media din mediul corporatist ale diverselor personaje din structurile de conducere semana extraordinar cu path-ul carierist al alesilor poporului…speech de numire in functie cu multe promisiuni si alegorii strategice, inversunate ditirambe cu alai de cifre si denumiri pompoase de proiecte SF…iesirea din scena este rezervata, bilantul deseori patetic incearca sa puna nerealizarile pe seama factorilor externi non guvernabili, se scoate la iveala o unica realizare importanta dar insignifianta in raport cu sincopele din core business-ul companiilor…mai rau decit cifrele mititele ce prezinta profituri sau cote de piata in scadere este faptul ca nimeni nu cunoaste ceea ce se ascunde in spatele anilor de mandat din prisma ‘electoratului’…deteriorarea conditiilor si a relatiilor profesionale in care angajatii mutlinationalelor isi desfsaoara activitatea este un efect minor considerat a priori ca inevitabil de marii strategi pe termen scurt, 3 ani fiind o perioada de restructurari si schimbari majore necesare revitalizarii business-ului preluat in conditii improprii de la precedentul … ceea ce n-ar fi rau daca mintea obosita a incontinentilor expati n-ar fi focusata doar pe schimbarea de dragul schimbarii cu rezultate atit cit sa transpara in cv-ul grosolan umflat pentrui accederea in urmatorul loc caldut…dupa mine potopul, e rindul celuilalt sa utilizeze dupa bunul plac cobaii umani pentru atingerea meschinelor scopuri personale de preamarire… la final de mandat ramine doar o dira slinoasa in urma pasilor tirsiiti eclectic pe culoarele reci ale unei corporatii suferinde : oamenii ei mor incet pe dinauntru…

 

Good buy, Mr. President!

 

 

 

 ultima gaselnita in cosmetizarea cuturii corporatiste o reprezinta initiativele de CSR- corporate social responsibility…in amalgamul de campanii media legate de reciclarea deseurilor, lupta impotriva risipei resurselor naturale, etc, lucruri dealtfel de bun simt si firesti intr-o lume din ce in ce mai mult secatuita de natural si imbuibata de surogati artificiali, se desprinde obsedant ideea ca aceasta lupta pe baricade este apanajul marilor corporatii in a caror cultura ideologia responsabilitatii sociale a devenit un obiectiv primordial si de necontestat…ridicol , avind in vedere ca principalele consumatoare de resurse sunt corporatiile, iar senzatia de vinovatie exprimata sub o masca a ingrijorarii fata de mediu si viitor nu reprezinta altceva decit o politica de marketing extrem de bine canalizata pentru a creste apetenta consumatorului fata de un brand sau altul pe baza stimularii motivatiei de responsabilitate sociala…imaginea propusa de corporatii este cea a unei companii in care angajatilor li se inoculeaza ideea celor 3R atit de blamata cu ceva vreme in urma…nu sunt nostalgic nici pe departe insa parerea mea este ca mediul si viitorul sau sunt initiative individuale sau ar trebui sa se constituie ca parte din strategiile institutiilor specializate nu ca o noua metoda de revitalizare a unor mamuti corporatisti…indiferent de marca de cosmetice folosita, corporatia ramine ‘ la meme Jeanette autrement fardee ‘…

 

 

 

 

 cultura unei organizatii reprezinta ansamblul de valori formale si informale ce se regasesc in proportie majoritara in sistemul de valori personale al fiecarui individ ce contribuie la crearea, definirea si consolidarea acesteia; minoritatile fie se adapteaza fie sunt excluse, cazul in care acestea reusesc sa schimbe principii statutare ale culturii fiind extrem de rare si fiind apanajul personalitatilor extrem de puternice sau a fondatorilor…pe o perioada limitata de timp intrucit exista riscul ca organismul nou creat sa capete vointa si putere proprie de a-si modifica structura la nivel de ADN” , devorind creatorul…

 

schimbarile pot fi constructive sau distructive, pot veni de la indivizi autorizati prin prisma rezultatelor si a performantelor proprii sa interfereze cu o structura in formare si sa opereze modificari sau pot veni de la persoane al caror unic scop este sa isi puna amprenta slinoasa pe tot ce poate sa reprezinte o forma sau alta de advertising a eului propriu…egocentrismul se manifesta vadit in forme brute de critica neesentiala a formei si nu a fondului, creind impresia falsa a unui feedback concnetrat, in esenta nefiind nimic altceva decit o tatonare grosolana, un viol ideologic al sistemului imunitar al culturii organizationale, pentru a descoperi eventuale brese…

 

in primul caz, fondatorii pot permite accesul prin brese special create, infuzia de idei fiind benefica…in cel de-al doilea se testeaza stabilitatea si puterea unei culturi…este examenul final pentru orice antreprenor…

 

nu exista inca leac pentru celulele canceroase!