chartaconsultant

 alterarea culturii duce la alterarea sistemului de valori creind confuzie in rindul angajatilor si o schimbare a nivelului de perceptie avantaj/dezavantaj…astfel apar frustrari, nemultumiri, cultura informala degenereaza dind nastere unei situatii tensionate, mocnite, dar care nu va iesi la iveala decit in momentul unei crize majore…criza ce va fi aminata perpetuu prin surogate materiale sau spirituale menite sa ‘calmeze’ animozitatile vis a vis de management sau prin decizii dure menite sa inabuse  mintile infierbintate…

 

in ambele variante situatia se degradeaza pina la punctul in care schimbul de generatii declanseaza contraofensiva acceptarii starii de fapt curente determinata  de necunoasterea unei prezumtive situatii anterioare…cei vechi se resemneaza si mor incet si trist la 30 ani…

 

Pax vobiscum!

 

 in orice companie, diferenta intre prosti si incompetenti este facuta de salariu…intotdeauna in defavoarea primilor…

 

 

unul dintre fenomenele paradoxale ce apare pe fondul alterarii culturii corporatiste, este scaderea nivelului de cunostinte si abilitati necesare dezvoltarii unui climat de business sanatos…incompetenta se dezvolta direct proportional cu incapacitatea de asumare a raspunderii si influenteaza vital procesul de luare a deciziilor…propagarea incompetentei este in mod inevitabil apanajul top managementului care incearca in acest fel sa ascunda propriile lacune in dezvoltarea personala…un paradox in sine este si incompetentul, grija sa de a nu dezvalui superficialitatea poleita ce-l invaluie intr-un aer puturos de statut, il va determina sa se manifeste impetuos ca o autoritate in materie in orice domeniu, indiferent ca notiunile legate de respectivul subiect tind vertiginos catre zero…

este uimitor cum instinctul de conservare al incompetentilor ii ajuta sa supravietuiasca vreme indelungata ba chiar sa acceada in pozitii manageriale…iar in contextul unor schimbari dramatice in structura organizationala a unei corporatii si pe fondul deteriorarii vizibile a culturii companiei, pare ca se simt mai ‘in vina ‘ ca niciodata… incredibil, un sistem de valori corporatiste construit de incompetenti, cu pretentii de casta culta, tributari frustrarilor personale, meschinariei si oportunismului, promoveaza o cultura desprinsa parca din Kafka, o politica  absurdului in care pina si principiul lui Peter conform caruia fiecare individ tinde sa-si atinga propriul nivel de incompetenta devine o gluma proasta…

 

Trist este faptul ca piesa este un deja vu, actorii sunt altii iar coregrafia este ,scuzati-mi expresia, de cacat…

 

Cortina va rog!

… sunt inteligent, sunt creativ, nu sunt modest, apreciez sa mi se spuna in fata cind gresesc ( ei bine da, si marii maestrii mai pot gresi…), nu suport incompetentii si mincinosii, urasc lingaii si parvenitii social, apreciez pe cei ce-si asuma riscuri pentru a experimenta sau pentru a schimba sisteme si structuri presupuse inexpugnabile…recompensez efortul in situatii de criza, dispretuiesc efortul in situatii normale (denota proasta planificare sau foiala inutila), sunt pretentios dar nu absurd, am intuitie, imi asum responsabilitati…fac compromisuri dar nu ma prostituez politic,  creez relatii de durata bazate pe incredere si respect reciproc (suficiente si extrem de stabile)… 

Dumnezeule, imi dau seama ca nu voi ajunge niciodata CEO intr-o multinationala…

 

In Romania se fac lobotomii?

 

Programarea neurolingvistica defineste retrairea artificiala a unor secvente neuronale ca fiind similara unui proces de rulare a unei subrutine intr-un program de calculator …instructiunea ce declanseaza procesul fiind asa numitul ‘hook’ – cirlig…o frintura de fraza, o imagine , gustul sau mirosul pot genera cirlige asociate mental unei stari de bine sau de rau …memoria este selectiva , pastrind doar extremele cu precadere…

 

Viata unei corporatii functioneaza dupa reguli similare, cultura companiei -formala sau informala- reprezinta un cumul de cirlige ce sunt definite de extreme- intre ele nu exista nimic – mediocritatea nu scrie istorie …. 

…

Viata angajatului, se identifica de cele mai multe ori cu organizatia in sine-  cirligele sunt preponderent din mediul in care petrece majoritatea timpului- ce ironie  sa folosesti un cuvint ce defineste o senzatie de bine pentru o stare de catharsis… 

Ajungi sa traiesti prin ‘neologismele’ corporatiste insinuate abject in viata ta , agatate cu disperare intr-un cotlon mizer al memoriei…

 

In rarele discutii cu prietenii repetam obsedant cuvinte fara sens pentru ei, ne agatam cu disperare de lucrurile aparent ‘familiare’, cautam pe cineva sa ne inteleaga si ajungem cu obstinatie sa cautam compania celor ce vorbesc aceeasi limba cu noi…cercul de prieteni se restringe la colegii de birou…

 

ce mecanism infernal , creat de mintea omului pentru a se subjuga sie insusi: cultura corporatista… 

 

este benefic intr-un singur sens:) permite neadaptatilor sa infringa sentimentul de alienare- termenul stiintific / monden este de ‘workaholic’…

 

DUDE, GET A LIFE!

 

 

 Jack Welch a fost unul dintre promotorii principiului ca parte integranta a culturii corporatiste- principiu aplicat atit la nivel de business cit si la nivelul angajatilor…Diferentierea , aplicata pe bazele solide ale unui proces periodic de setare obiective si evaluare a performantelor individuale este mai mult decit benefica intr-o cultura a performantei…20% sunt starurile, performerii (bonusuri, stock options, recunoasterea meritelor profesionale), 70% sunt majoritatea angajatilor, fara a caror pregatire, abilitati si cunostinte o companie nu poate functiona-managementul acestui grup ar trebui sa se bazeze pe training, feedback periodic si fixarea unor obiective-restul de 10% sunt , atentie, nonperformanti…cei ce trebuie in mod natural si firesc sa plece inainte de evaluare…

 

Ginditi-va la un simplu joc din copilarie- cind se alegeau echipele, primii alesi erau cei puternici, cei abili, cei ce aveau calitatile necesare cistigarii jocului, urmau apoi grosul jucatorilor unde alegerea se facea pentru a intregi echipa ca numar…intotdeauna ramineau cei ce priveau jocul de pe margine…nu oricine se pricepe la fel de bine la fotbal, politica si femei, in ciuda a ceea ce se spune despre romani…

 

Problema majora in procesul de diferentiere se refera la alterarea principiului de factori precum politica interna a companiei: intr-o cultura corporatista slaba in care leadership-ul este deficitar ca integritate si intelect, diferentierea va lucra ca un mod de separare a taberelor pro si contra managementului companiei…(cel putin la nivelul celor 20% si 10%…restul de 70% sunt masa amorfa pentru care inca o zi la birou reprezinta un deja vu, prezervat cu grija in intervalul de 8 ore regulamentare)…intr-un astfel de sistem ‘corupt’ aliantele in preajma evaluarilor devin de-a dreptul ridicol de politice, penibilul unor sedinte si intruniri ad hoc in care in disperare de cauza se propun solutii abjecte unor probleme sau situatii ce zac nerezolvate de luni intregi, cu unic scop de a ‘mima foiala’ si de a cistiga o liniuta in plus pe scala mioapa a sefilor, reflecta un sistem ce se va autodistruge la un moment dat…rezultatele evaluarilor intr-un astfel de sistem nu vor putea sustine economic viabilitatea corporatiei…

 

 

Fabulos de simplu ! daca stau sa ma gindesc la ceea ce spuneam cu ceva timp in urma despre planificarea strategica, despre modul in care Welch a schimbat lumea prin abordarea principiala bazata pe actiune, observ ca unul dintre criteriile principlae in selectia corporatiilor pe scara succesului masurata in cota de piata, profit, dinamism, adaptare rapida la un context economic volatil il reprezinta capacitatea liderului de a transpune in practica propria imagine…Si Tom Peters si Jack Welch au impus in stilul de conducere al companiilor propriul BRAND…

 

intr-o corporatie bintuita de fantomele planificarii centralizate, ‘cascadata’ regional, functional, oricum…ierarhic…in care accentul este pus pe multitudinea de cifre, grafice, tabele pline de suprarealism si povesti inspirate de Erich von Daniken, in care simtul oportunitatilor imediate este atrofiat in asemenea masura incit planurile pantagruelice de cucerire ‘muncitoreasca’ a clientilor devin doctrina de la care orice abatere este prompt sanctionata , Jack Welch sau Tom Peters, adeptii ‘distrugerii organizate’ din ratiuni de inovatie si nou (Picasso definea actul de creatie ca pornind de la un act de distrugere initial), nu pot juca decit un rol secundar intr-un scenariu prost si cu o distributie de mina a doua…